Curtean a revenit în Liga 1. Mijlocașul a semnat cu Gaz Metan Mediaș

Redactor:
Bitescu Wili
Curtean a revenit în Liga 1. Mijlocașul a semnat cu Gaz Metan Mediaș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Curtean și-a reziliat contractul cu Botev Plovdiv, echipă unde a jucat în returul sezonului trecut, și a revenit în Liga 1. Mijlocașul de 27 de ani a acceptat să revină la echipa care l-a propulsat în fotbalului mare, Gaz Metan Mediaș. Acesta a declarat că a avut oferte de la mai multe echipe din Liga 1, dar a preferat echipa lui Cirsti Dulca.

„Am terminat contractul cu Botev Plovdiv, am prins o perioadă de aproape o lună în care nu am mai jucat și am decis să revin în Liga 1. Au mai fost discuții cu alte câteva echipe, dar am decis să revin la Mediaș pentru că am mai jucat aici, timp de 5 ani, până în 2009. Cunosc atmosfera, oamenii, ma simt ca acasă. De fapt, până la Sibiu, orașul unde m-am născut, sunt 40 de kilometri. Îmi propun să joc cât mai bine, să marchez cât mai multe goluri, să îmi ajut echipa”, a declarat Curtean pentru Dolce Sport.

Alexandru Curtean a mai jucat la Poli Timișoara și Dinamo, iar la Mediaș a evoluat în perioada 2003-2009.

12 meciuri a jucat Curtean în campionatul Bulgariei, marcând 3 goluri

62 de meciuri și 8 goluri a reușit Curtean pentru Dinamo, în trei sezoane

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024

Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”

Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic

Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă

O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!

Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă

Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!

Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona

Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×